VIDEO | Ducu Bertzi, la ALTCEVA cu Adrian Artene. Dezvăluiri în premieră despre așa-zisa colaborare cu Securitatea

Publicat: 09/07/2023, 18:23

Cunoscutul folkist Ducu Bertzi a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului, difuzat sâmbătă, 8 iulie.

El a vorbit, printre altele, despre acuzațiile potrivit cărora ar fi colaborat cu fosta Securitate.

Bertzi spune că, în contradicție cu ce s-a scris la acea vreme în presă, nu el a fost cel care a colaborat cu Securitatea, ci el a fost cel urmărit.

„Eram obligați să raportăm dacă avem întâlniri persoane străine. Aveam prieteni pe la toate ambasadele și tot mergeam cu SONG-ul și cântam cu ăștia. Și nu le declaram chestii, ce să declar toată ziua, bună ziua, declar ca nebunul, trebuia să mergi să tot faci declarații”, spune el.

Totodată, artistul a vorbit și despre faptul că aceste acuzații au apărut după ce el și-a declarat simpatia față de Crin Antonescu.

„La acel moment, da, a apărut o listă de susținere a lui Crin pe internet și am semnat și eu în lista aia. Îl cunoșteam foarte bine pe Crin și am rămas și în continuare prieteni și am spus că sigur că îl susțin și eu. Și după aceea, când le-am și arătat și avocatei mele, că ne-au luat alfabetic, practic ne-au luat la la țintă, că pe lista aia primii acolo eram, era Besoiu, Bertzi, Breban și în trei luni de zile toți trei eram colaboratori. Am fost puși la zid și împușcați. Și cu ajutorul presei de serviciu care lucra perfect, apropo de materiale de propagandă”, povestește el.

Ducu Bertzi, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Născut în Sighetu Marmației, Ducu Bertzi a studiat opt ani vioara la școala de muzică din Sighet. Din clasa a noua, împreună cu un grup de prieteni, a înființat grupul Mi bemol rock. Cu această formație, Ducu Bertzi cânta, la serile de dans ale liceului, piese românești și din repertoriul unor formații la modă. Treptat, a renunțat la chitara electrică în favoarea celei acustice.

Debutul pe o scenă recunoscută s-a înregistrat în 1976 la Baia Mare, iar consacrarea în Cenaclul ”Flacăra” a avut loc în toamna anului 1979, când a lansat cântecul „Când s-o-mpărțit norocul”. În Cenaclul ”Flacăra” al lui Adrian Păunescu, cunoscutul folkist a activat până în 1985.

A devenit, ulterior, membru permanent al grupului coral SONG, sub bagheta regretatului Ioan Luchian Mihalea. Activitatea concertistică a acestei formații corale i-a oferit lui Bertzi posibilitatea de a fi remarcat atât în calitate de membru al corului, cât și ca solist de muzică folk.

Urmăriți podcast-ul integral mai jos:

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu